Cum definești tu bunul simț?

bsCum înțelegi, definești și exprimi tu bunul simț?
Bunul simț ne ajută să zidim relații, să ne exprimăm respectul, și să ne evaluăm pe noi înșine ca oameni. Iată cîteva lucruri interesante despre bunul simț din care poate învăța orice om. Vezi aici definiția bunului simț.

Durerea nu este iubire!!!

Violenţa Domestică – este orice act violent comis de către o persoană de pe poziţia de rol marital, parental îndreptat către soţie, copii. Violenţa familială este orice fel de agresiune, abuz, împotriva unui membru al căminului familial în scop de constrîngere şi supunere a propriei voinţe.
„Femeia nebătută este ca casa nemăturată” acesta este motoul bărbaţilor care îşi abuzează fizic, psihic  soţiile lor.
Bărbaţii care aplică forţa fizică vor să arate că sunt bărbaţi şi că autoritatea lor se face simţită în cadrul familiei. În unele societăţi bărbatul care îşi abuzează soţia are imaginea unui bărbat adevărat, iar astfel de bărbaţi fiind apreciaţi şi chiar aplaudaţi fiindcă reuşesc să-şi impună autoritatea.
Cauzele care duc la violenţă în cadrul familiei sunt:
-lipsa comunicării între parteneri;
-preluarea modelului din propria familie;
-apariția copiilor;
-mijlocele financiare;
-viața sexuală;
-gelozia;
Bărbaţilor care vă abuzaţi propriile soţii să ştiţi că  Dumnezeu ne-a dat la toţi grai, înţelepciune ca astfel să soluţionăm problmemele, conflictele şi tensiunile  din viaţa noastră într-un mod paşnic. Vă puteţi manifesta autoritatea printr-un caracter integru, arătând dragoste, respect şi grijă., atunci veţi  căpăta cu mult mai mult toată autoritatea, dar nu arătânduv-o prin mînile voastre care nimicesc orice de pe trupul soţiilor voastre. Atunci când aţi cunoscut-o pe viitoarea voastră soţie spuneaţi că o s-o  faceţi cea mai fericită femeie din lume-sau poate aţi şi uitat??? Copii sunt cei care vor repeta comportamenul văzut în familie ori şi astfel îl vor prelua în familia pe care şi-o vor întemeia.
În societaea noastră obiceiul de a aplica forţa asupra soţiei e foarte cunoscut, dar cel mai grav este că copii sunt cei care suferă și dese ori rămân traumatizați psihologic toată viața. În lume fiecare a treia femeie este abuzată fie fizic, psihic, sexual şi social.
Sunt 3 etape prin care se ajunge la violenţă în cadrul familiei:
Etapa I:Etapa conflictelor şi tensiunilor, soţii ameninţă soţia cu violenţa, strigă la ea, o îmbrînceşte o numeşte cu cuvinte urâte, înjurînd-o. Soţia este cea care acceptă toate înjosirile pentru a nu avea parte de frică si dureri fizice.
Etapa II:Etapa excesivă care declanşează abuzul fizic, aplicarea forţei prin bătăi cu picioarele şi pumnii, aruncarea cu diferite obiecte în soţie, distrugerea lucrurilor care aparţin acesteia.
Etapa III: Etapa scuzelor şi iubirii, soţul manifestă comportament grijuliu, îşi cere scuze şi promite că nu se va mai repeta astfel de comportamente.
Reacţia soţiei este că ea îl iartă şi îşi asumă vina pentru bătaia primită.
Şi ce urmează iarăşi repetarea etapelor.
Oare trebuie să fie aşa, oare cu scopul de a fi în relaţii tensionate a instituit Dumnezeu familia???
Nicitdecum.
Dumnezeu ne pune împreună ca soţ şi soţie să ne slujim reciproc prin dragoste, respect, devotament, astfel sa transmitem un model de familie societății în care trăim
Efeseni 5:25-32 spune:
-veresetul 22 este adresat soţiilor spunând să fie supuse soţilor lor ca şi Lui Dumnezeu.
-v 25 Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine însuşi pentru ea.
-v28 Bărbaţii să-şi iubească soţiile ca pe trupurile lor,cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi.
-v33 Fiecare să-şi iubească nevasta ca pe sine, şi nevasta să se teamă de bărbat.
Şi femeia are un rol important în relaţia cu soţul ei, ea trebuie să manifeste frică nu în sensul de a tremura în faţa lui, ci să îl cinstească şi să îl respecte cu toată dragostea.

Dese ori mass-media, televizorul ne transmit valori greșite abuz fizic, in filme bataia nu doare dar în realitate ea doare foarte mult. Durerea nu este Iubire – Aceasta este o campanie www.acasatv.ro, care are drept scop semnarea unor petiții care să oprească Violența Domnestică. Iar statul sa ea măsuri asupra acestei probleme , pentru ca anual mii de femei sunt abuzate iar multe din ele sunt ucise în bătăi, și copii sunt cei care sfueră enorm.
Cum îţi cinsteşti tu ca soţ pe soţia ta?
Tu ca soţie cum te raportezi la soţul tău?
Dumnezeu a pus o rînduire în relaţia de soţ şi soţie, care ne oferă o relaţie armonioasă, bazată pe dragoste şi respect.

Ai grijă că ceia ce faci tu va face și copilul tău!

Vin cu noi informații la acest subiect si anume ce trebuie sa facă soția atunci cînd soțul ei o bate.
Sursa: http://www.moldovacrestina.net
solutii-sotiei-batute-de-sot

Traficul de fiinţe umane a devenit o robie!

Ascultînd radioul  am înţeles că se difuza o emisiune cu tematica traficului de fiinţe umane. În acea emisiune o domnisoră  povestea calvarul prin care a trecut. Era bîntuită de sărăcie şi-şi dorea o schimbare în mai bine în propriaşi viaţă şi în viaţa părinţilor ei, care nu îşi mai aduceu aminte ce gust are pîinea. Situaţia ei grea o ştia şi una din aşa zisă cea mai bună prietene a domnişoarei respective. Aceasta  „Bună” prietenă a venit în ajutor  sugerîndui să plece peste hotare să vîndă haine într-un magazin, astfel îşi va croi un drum mai trainic şi îşi va putea ajuta şi părinţii.  Fata plină de bucurie că va putea face ceva bun pentru părinţii ei şi pentru ea a acceptat propunerea, plecarea nu o costa foarte scump, actele le primise, şi porni la drum. A ajuns peste hotare însă numai nu la vîndut haine ci traficată şi vîndută de trei ori. Calvarul, violenţa, foamea şi durerea prin care a trecut nu se pot descrie, închisă şi lăsată fără apă şi mîncare, tînăra crezuse că  nu va mai scăpa din acel măcel al trupului şi sufletului ei. A fost salvată şi ajutată de un  poliţist din acea ţară,  venise şi el să beneficieze de serviciile  a acelei case de toleranţă în care se afla acea tînăra. Se întîmplase că acel poliţist să fie cunoscător de limbă rusă, tînăra ea povestit viaţa ei şi prin ce a trecut, iar acel om trimis de Dumnezeu, aşa cum declarase tînăra a ajutat-o să evadeze din acel infern. S-a văzut ajunsă acasă, distrusă fizic, psihologic însă a ajuns acasă şi asta îi era cea mai mare bucurie, era gata să trăiască tot restul vieţii într-o sărăcie lucie numai să nu mai treaca prin ce trecuse.  Întrebată de prezentatoarea emisiunii: Îţi cunoşti duşmanul, cea care ţi-a vîndut viaţa, cea care era o prietenă a ta, ce ai de gînd să faci?

M-a mişcat mult răsunsul ei: Dumnezeu e mare, El este Cel care o să  răscumpere viaţa mea, El este Cel care o va judeca, eu nu am să-i fac nimic, ea la răndul ei are două fete şi nu se ştie ce se va întîmpla cu ele. Dorinţa fetei este de a avea o familie, un soţ care să o iubească, copii pe care să îi crească … însă acest lucru este unul ireal pentru fata care a fost supusă  unui trafic ce ea distrus viaţa, tinereţea, viitorul, şi sufletul.

Foarte mulţi oameni nimeresc în astefel de situaţii, şi cel mai des supuşi traficului sunt: fete şi femei între 15-30 ani, bărbaţi între 20-40 ani. Motivele pentru care nimeresc în situaţia de a fi traficaţi sunt:

  • Sărăcia
  • Şomajul
  • Corupţia
  • Lipsa de informaţie
  • Accesul limitat la învăţămînt
  • Lipsa de educaţie şi experienţă de viaţă
  • Violenţa domestică şi alte forme de abuz faţă de femei
  • Defavorizarea locurilor de muncă  ocupate de femei

Republica Moldova este una dintre principalele ţări din Europa de Est pentru trafic a fetelor tinere cu scopul eploatării sexuale. Victimile sunt femei, bărbaţi şi copii  iar cel mai grav este că 50% sunt copii. În Moldova 70% dintr victime provin din localităţi rurale. În ultimii 10 ani au fost traficate peste 350.000 de persoane iar 47.000 din acestea fiind minore, iar 30.000 persoane au fost declarate dispărute.

Dumnezeu preţuieşte mult viaţa omului, iar noi oamenii nu avem dreptul de ai stabili un preţ şi a o vinde, viaţa omului nu se vinde şi nu se cumpără, şi fiecare om în lumea aceasta are umbra lui sub soare.
Ai grijă ce faci cu propria viaţă! Ai grijă ce faci cu vieţile altora!

Homosexualii vor din nou paradă!

 

La începutul lunii mai, organizaţia GenderDocM care este organizaţia homosexualilor din ţara noastră, vor să iasă din nou în Piaţa Marii Adunări Naţionale ca să facă un marş sau o paradă a homosexualilor. Personal  nu sunt de acord cu această paradă  şi din acest motiv am pus semnătura mea în una din cererile care roagă Primăria să interzică manifestarea homosexualilor. Dacă li se permite să facă acest marş  ei sigur vor înepe a înainta alte cereri  care să le permită  dreptul ca ei sa facă ce vor.Privind ştirile ProTv.md, am observat că şi unii din politicieni nu sunt de acord cu acest marş al homosexualilor.Fac un apel către toţi cei care vor citi acest articol. Trimite-ţi cu toţi scrisori, şi cereri în care să cereţi interzicerea acestui marş al homosexualilor. Dacă noi acum stăm indiferenţi faţă de aceste acţiuni mai tîrziu vom plăti scump pentru nepăsarea şi indiferenţa noastră.

Homosexualii nu trebuie lasati in Piata Marii Adunari Nationale. Este declaratia liderului PPCD Iurie Rosca, care cere autoritatilor locale si centrale sa interzica marsul homosexualilor, planificat pentru inceputul lui mai. La randul sau, presedintele organizatiei ”Gender Doc” spune ca fiecare are dreptul la libera intrunire.

Presedintele organizatiei ”Gender Doc” spune ca la manifestatie vor participa pana la 50 de persoane, de aceea nu este nevoie de autorizatie de la primarie. Totusi, pentru a se asigura protectia participantilor, se va cere ajutorul primariei. La randul sau, primarul Dorin Chirtoaca spune ca va consulta opinia politiei.
In 2008 reprezentantii mai multor organizatii au impiedicat gay-ii si lesbienele sa defileze prin oras si sa depuna flori la monumentul lui Stefan cel Mare. Atunci, cateva sute de persoane au luat cu asalt autocarul in care se aflau homosexualii, distrugandu-le pancartele si confiscandu-le drapelul. Ca urmare, anul trecut Gender Doc a renuntat.

Mamă purtătoare sau surogată!

Am privit în una din aceste zile o emisiune dedicată subiectului cu privire la mamele purtătoare.  Văzînd titul aricolului realizat printr-un mic video am deschis pentru a vedea ce însemnă o mamă purtătoare. După ce am vizionat acel mic filmuleţ am rămas şocată.

O mamă purtătoare se oferă pentru a naşte un copil pentru un cuplu generos care nu poate avea copii. Această femeie care doreşte să fie mamă purtătoare intră în contact cu familia care doreşte să beneficieze de acest serviciu, după care urmează procedura de feritlizare INVITRO. După naştere copilul este dat spre adopţie cuplului, care  a solicitat acest se rviciu de la o mamă purtătoare.Ceia ce mult m-a şocat  este că această acţiune este numită drept o afacere de pe care se eau între 10-30 de mii de euro. La această metodă recurg  acele familii sau acele  femei care nu au o situaţie materială favorabilă. Această actiune este drept vinderea propriului copil,  pe aceste femei eu le-aş numi mame vînzătoare,  nu mame purtătoare.  Una din femei spune că soţul ei nu are nimic împotrivă din cauza că se descurcă foarte greu, stau închirie şi de asta doreşte să mai nască un copil pentru a primi în schimb 20 de mii de euro. Femeia mai afirmă că pentru ea acest serviciu e ca şi cum ar avea grijă de un copil nouă luni de zile. Mama purtătoare printr-un act notarial se obligă pentru a oferi copilul imediat după naştere, familiei cu care a făcut înţelegerea.

Noi cu toţii nu avem condiţii de  trai şi o situaţie materială suficientă, dar ca să mergi la acestă acţiune, pentru a primi bani grei în schimb este ceva strigător la cer. De ce aceste femei nu realizează că copii sunt o binecuvîntare de la Dumnezeu şi că El nu cere bani pentru a ne binecuvînta cu o sarcină. Înţeleg mult durerea cuplurilor care nu pot avea copii, dar aceste cupluri pot merge la un orfelinat pentru a înfia un copil şi nu să caute servicii de a cumpăra copii.

Realizez cît de murdari şi fără suflet pot fi oameniii atunci cînd vine vorba de bani  şi confortul propriu, cît de iresponsabili şi nemiloşi pot fi. Societatea în care trăim nu mai are frică de nimic, atîtea avorturi, copii părăsiţi, acum deja se recurge şi la naştere de copii în schimbul banilor.

Viaţa omului nu costă şi nu are nici un preţ, ne-a fost dată de Dumnezeu ca să trăim aşa cum îşi doreşte El.

Un pericol ce ne poate afecta pe toţi.

Dragi cititori!

La 27 ianuarie 2010 in Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei vor fi puse la vot doua rezolutii deosebit de periculoase pentru familie si valoarea vietii umane.Veniti sa ne unim cu toti intr-un POST NEGRU la data de 26 ianuarie, marti, si sa cerem interventia lui Dumnezeu si zadarnicirea planurilor rele ale celor care ataca astfel familia si valoarea vietii umane. Pentru mai multe informaţii http://www.moldovacrestina.net/politica/legea-nediscriminare/post-negru-pentru-hotararea-consiliului-europei-despre-orientarea-sexuala/

În căutarea unei educaţii sexuale?

Întrucît în societatea noastră, s-a înrădăcinat opinia că este inutil să aştepţi de la adolescenţi abstinenţă sexuală pînă la căsătorie, observăm cu toţii o groază de probleme care apar şi cu care se confruntă tinerii, şi ei sunt în căutare unei educaţii sexuale. Cu cîţivai ani în urmă toţi se îngrozeau de felul cum evoluiază problemele tinerilor din Occident, iar acum datele statistice din ţara noastră îi şochează pe cei din ţările din Occident.
Probleme cum ar fi:

  • creşterea numărului de graviditate în rîndul adolescentelor;
  • creşterea numărului de avorturi în mediul adolescenţilor;
  • un număr major de copii născuţi înafara căsătoriei;
  • bolile sexual trnasmisibile se fac tot mai mult simţite în mediul adolescenţilor;

Cine să fie de vină?  Toţi îşi pun întrebarea, să fie de vină părinţii, şcoala,societatea, ei însuşi?
Fiecare are un rol în educarea tinerii generaţii atît părinţii, şcoala, cît şi societatea pot veni cu un aport considerabil în educarea sexuală corectă.

Rolul Părinţilor:

  • să nu fie nepăsători faţă de copii, mai ales în perioada adolescenţii ei sunt foarte rebeli şi au nevoie de o gidare corectă;
  • majoritatea părinţilor pleacă peste hotare pentru a le crea un viitor copiilor însă în momentele critice ei nu sunt alături de ei, astfel  ei  merg la diferite persoane pentru sfaturi şi unii pot direcţiona corect însă alţii pot da indicii care să le afecteze întreaga viaţă;
  • să se implice în viaţ adolescentului cu sfaturi sănătoase;
  • să servească ca un bun exemplu pentru adolescenţi;

Cunosc un caz actual despre un tînăr care foarte mult iubeşte să studieze Cuvîntul Lui Dumnezeu să se conducă după nişte valori sănătoase în viaţă, însa unul din părinţi, intervine mereu pentru al convige să nu mai studieze oferindu-i bani, posibilitatea de ai cumpăra o maşină, în locul studierii unor valori frumoase îi oferă şansa de a-şi aduce fete cu fuste scurte prin casa, spune ea să fie ca toată lumea. Părinţii trebuie să fie foarte atenţi de sfaturile şi posibilităţile pe care le oferă, pentru că acestea le pot distruge  întreaga viaţă.
Rolul socieţii:

  •  să ofere o educaţie corectă tinerii generaţii din perspectiva sexualităţii;
  • să nu plaseze spoturi publicitare cu imagini indecente;
  • să nu existe campanii care promovează prezervativu, fiind drept o provocare pentru cei tineri;
  • să încurajeze pe cei tineri ca să se implice în cadrul societăţii cu activităţi ce le-ar zidi viaţa;
  • Mass Media, Televiziunea să nu transmită material ce abordează subiecte indecente;
  • să încurajeze tinerii să se păstreze curaţi sexual;

Rolul Şcolii:

  • să se implimenteze lecţii de Studiere a Cuvîntului Lui Dumnezeu care oferă o educaţie sexuală corectă;
  • să nu încurajeze tinerii la relaţii sexuale, eu personal am avut profesori la facultate care foarte mult încurajau relaţiile sexuale înainte de căsătorie;
  • să se predea lecţii de informare cu privire la bolile sexual transmibile;
  • să se predea lecţii despre pericolul avortului;

Astfel daca vor funcţiona cele trei sistme, educaţia buna de acasă, la şcoală şi în societate atunci adolescenţii vor fi încurajaţi şi conduşi de valori sănătoase pe care le vor uma. Un adolescent are de învăţat foarte multe lucruri de la un matur şi ei sunt doritori de a cunoaşte. Poate unii din voi ve-ţi spune e  imposibil să lucrezi cu ei să le predai asemenea subiecte, nu e adevărat. Eu personal am fost cu mişcarea de tineret Generaţia Curată care au drept scop, să predea prin şcoli Educaţia Sexuală Corectă. Am fost şi eu şi am predat  despre relaţiile sexuale cît de dăunătoare pot fi dacă nu sunt urmate aşa cum Dumnezeu le-a stabilit în cadrul căsătoriei, şi nu înafara ei. Am avut în faţa mea un auditoriu de 35 de adolescenţi care foarte atent şi cointeresaţi au ascultat acest subiect la sfîrşitul lecţiei punîndu-mi foarte multe întrebări ceia ce mie mi-a arătat că ei sunt în căutare de a cunoaşte, pentru a nu face alegeri greşite pe care să le regrete mai tîriu.

Oferă adolescentului o educaţie sexuală cu valori sănătoase şi nu crede că asceasta va spori  la  creşterea  activităţii sexuale în mediul lor.

Fii un model pentru adolesceţi în toate!

Influenţa activităţilor sexuale asupra adolescenţilor!

Influenţa relaţiilor sexuale şi prcacticarea lor în viaţa adolescenţilor şi a tinerilor poate lăsa amprente care îi vor urma toată viaţa fie ele fizice fie psihice. Aici mă refer la relaţii sexuale care au loc înafara căsătoriei. Cum pot distruge viaţa activităţile sexuale în care se implică adolescenţii şi tinerii fără ca să mediteze profund la ele:

  • relaţiile sexuale precoce împiedică dezvoltarea  normală
  • amplifică sentimentul de autoadmireaţie
  • pierderea fecioriei şi odată cu aceasta pierderea şi fericirii în  cadrul căsătoriei
  • denaturează întreg proces  a personalităţii
  • relaţiile sexuale timpurii afectează capacitatea de a iubi şi de a fi iubit
  • micşorează şansele omului de a fi fericit şi împlinit în viaţă
  • adolescenţii activi-sexuali sunt mai predispuşi la suicid
  • apare sentimentul de egoism
  • stopează dezvoltarea  individualităţii şi independeţei mai ales la sexul femenit
  • riscul de a comite avort
  • riscul de a nu mai putea rămîne îsărcinată
  • riscul ca niciodată să nu poţi avea o familie
  • vei avea parte de dragoste temporară şi falsă
  • căsătoria poate devini un lucru care îţi poate produce repulsie
  • infectarea cu boli sexual transmisibile-SIDA, GONOREE, SIFILIS ect.-boli care îţi vor distruge complet viaţa
  • vei fi o ocară şi o ruşine pentru cei dragi
  • şanse ca să fii folosită pentru împlinirea poftelor altcuiva
  • vei fi tradată/trădat
  • regrete, rusine suferinţă, inima frîntă
  • pierderea respectului din partea celor din jur
  • îţi pierzi şi ruinezi viaţa pentru că vrei să cunoşti prea timpuriu lucruri pe care trebuie să le descoperi doar în cadrul căsătoriei

PĂSTREAZĂ-ŢI ADOLESCENŢA ŞI TINEREŢEA TA ÎN CURĂŢENIE ŞI VEI AVEA PARTE DE FERICIRE, ÎMPLINIRE, IUBIRE, DRAGOSTE ADEVĂRATĂ ÎN VIŢA DE FAMILIE ŞI ÎN CADRUL CĂSĂTORIEI TALE CU CEL PE CARE O SĂ ŢI-L DĂRUIE DUMNEZEU ÎN VIAŢA TA.