Este mărturia unei tinere care povesteşte cum s-a prăbuşit viaţa ei odată cu despărţirea părinţilor ei:
Înainte de a veni pe lume, părinţii mei nu se înţelegeau prea bine, şi de aceia mama mea a făcut 13 avorturi. Nu îmi aduc aminte din acei ani decît cînd alături de mama, stăteam împreună la bancă eu îmi făceam lecţiile pentru că eram în calsa întîi, iar ea îmi dădea peste mîni atunci cînd eu greşeam o literă. Îmi aduc şi acum aminte acea pagină de caiet în care cerneala se amesteca cu lacrimile care nu încetau să curgă din ochii mei…şi mama rupînd pagină cu pagină, mă lovea peste dejete iar eu nu mă puteam abţine ca să nu plîng.
Cînd nu împlilnisem încă 7 ani, iar sora mea mai mică avea 4 ani, părinţii mei au divorţat. Îmi aduc şi acum aminte de durerea cumplită pe care am trăit-o atunci. Eram în faţa judecătorului şi el ne-a întrebat şi pe mine şi pe sora mea: „La cine vreţi voi să rămîneţi: la mama sau la tata?” Iar noi răspundeam: „ La amîndoi, la amîndoi! Era un strigăt al disperării sufletelor noastre de copii, dar acest strigăt nu a fost ascultat şi nici auzit de cei mari. Atunci ceva în mine s-a prăbuşit. Am rămas la doar 7 ani cu tatăl şi cu surioara mea. Am devenit un copil traumatizat care privea cu jind şi durere la copii ce aveau lîngă ei o mamă. După divorţul părinţilor mama mai venea cîte odată la noi în locul în care ştia ea, că ne jucăm. Ne aducea dulciuri, dar tatăl ne învăţase că trebuie să fugim de ea. Mi-aduc aminte figura mamei disperată, cum îşi întindea braţele după noi, cum tînjeam şi eu după îmbrăţişarea ei… şi totuşi fugeam de ea. Fugeam de ea ca şi cum ar fi fost un duşman şi ea rămînea în urma noastră ţipînd de durere, cu părul negru răvăşit şi cearcăne mari în jurul ochilor de atîta plîns şi suferinţă.
M-am trezit în adolescenţă absentă, neputincioasă, fără încredere în mine. Adese ori mă retrăgeam în camera mea şi imi aminteam cum îmi făceam temele cu mama şi plîngem mult din cauza că tata mă bătea. Mama mea începea să nu mai existe în mintea mea. Aveam impresia că sunt singură pe lume, că nu s-a scris niciodată de copii suferinzi din pricina alegerilor greşite ale părinţilor. Doream să spun, să strig lumii întregi să nu mai repete greşelile acestea care aduc atîtea lacrimi şi suferinţă penru copii. Eram tot mai tristă, mai retrasă şi mereau închisă în mine, ajunsesem să mă gîndesc că viaţa mea nu mai are nici un sens. Pînă într-o zi. La vîrsta de 14 ani mergînd la o biserică, la-m cunoscut pe Hristos.Sufletul meu rănit, lipsit de iubire maternă era avid de iubire. Am văzut oamenii din biserică fericiţi şi cu iubire pentru Hristos şi pentru cei din jur. Atunci am înţeles că Hristos poate aduce vindecare pentru rănile din trecutul meu. Am început să găsesc siguranţă, pace, dragoste la Dumnezeu. Însă acea pace pe care o primisem tatăl meu mi-o tulbura, pentru că el fusese educat în stil ateistic, arătîndu-se ostil faţă de hotărîrea că la-m ales pe Hristos în viaţa mea.În una din seri întorcîndu-mă împlinită şi fericită de la biserică, tatăl meu m-a pus într-un colţ, mi-a pus cuţitul la gît şi mi-a spus, „ Dacă nu te laşi de Hristos am să te omor”!
Acum după 20 de ani îmi amintesc cum îmi zvîcnea inima în piept, mîna cu cuţitul era asupra mea şi mi se cerea viaţa pentru al lăsa pe Cel care şi-a dat viaţa pentru mine. Eu nu am cedat.
Acum Hristos este prezentul în fiecare zi pentru mine, El a promis că cei ce îl urmează pe El, El va fi cu ei în fiecare zi, în fiecare clipă, pînă la sfîrşitul veacurilor. În decursul anilor am putut vedea diferenţa dintre ce înseamnă o familie monoparentală în care am crescut eu şi într-un cămin în care domneşte pacea şi dragotea. Dumnezeu mi-a dăruit o viaţă frumoasă, mîntuirea, un soţ deosebit şi două fetiţe în care văd puterea de a lupta, de a fi învingătoare în orice lucru, am văzut diferenţa dintre ele şi ce am fost eu: copil crescut într-un mediu fără dragoste, fără protecţie, unde am suferit consecinţele rupturii unei familii.
Divorţul lasă amprente adînci în inimile copiilor, eu am fost fericită ca la-m cunoscut pe Hristos care a vindecat rănile din sufeltul meu. Însă cîţi copii rămîn cu răni adîci şi preiau modelul din familiile lor şi astfel suferă mii de copii care nu poartă nici o vină.
Nu faceţi alegeri greşite!
Radu&Lenuța Filat 