Examen la centura verde.

Saptămîna trecută una din grupele pe care le antrenez au susținut examne la centura verde. În această grupă se antrenează 13 elevi, îmi place foarte mult să lucrez cu fiecare grupă pe care o am , însă această grupă este  una specială deoarece toți elevii din această grupă sunt  copii cu vîrsta cuprinsă între 5-13 ani.  Împreună cu acești copii am lucrat mult la partea tehnică iar ei la fiecare antrenament au depus efort ca să învețe bine  și să crească buni sportivi. Deosebiți pe acești copii  îi face Cuvântul Lui Dumnezeu pe care îl studiază cu multă plăcere și dăruire. Pe parcursul pregătirii pentru acest examen, împreună cu copii am studiat cursul: Iona un studiu extraordinar de interesat unde găsești adevăruri  și principii care îți pot schimba viața.  La examen copii au de susținut testare și la partea spirituală, în timpul susținerii examenului toți l-au înconjurat pe învățătorul meu Vasile Filat care le punea întrebări iar ei răspundeau  toți  odată la întrebări.

După susținerea examenului la compartimentul spiritual, copii au susținut examne și la partea tehnică.

După finisarea examenului elevii au îmbrăcat centura verde cu multă mulțumire.

Toți elevii au susținut examenul cu succes. Prezenți la examen au fost si părinții care aveau emoții mari de le puteai citi pe fețele lor.

Vreau să mulțumesc mult Lui Dumnezeu pentru rezultatele cu care ne-a binecuvântat, pentru puterea pe care ne-a dato tutror ca să ne pregătim de acest examen.                                                                                                                                   Mulțumesc mult  învățătorului meu Vasile Filat pentr efortul depus pentru a primi acest examen, și colegului meu Rotaru Ion care desemenea a fost prezent în echipa de  examinare.                                                                                                            Mulțumiri aduc și părinților care la fiecare examen sunt prezenți pentru ași susține copii, ei au văzut impactul eficient pe care îl are Cuvîntul Lui Dumnezeu în viețile copiiilor lor combinat cu arta Taekwon-do care e o artă foarte frumoasă.

Campionatul WTF al RM la Tekwon-do.

Campionatul Moldo-Coreean  de WTF  a II ediție,  a avut loc în data 5-6 noimbrie. Acesta campionat a  fost organizat de către Pereu Lilian, care este președintele  Clubului ”Calea Fericirii”. La acest campionat a avut onoarea să participe și Clubul ”Stolas Leukas” al cărui președinte este Vasile Filat care este deținătorul centurii negre V Dan. Împreună cu sportivii aducem recunoștință organizatorilor pentru efortul depus de a răspîndi  Arta Taekwondoului. Clubului ”Stolas Leukas” la proba Sparing, a avut ca și   participanții: Filimon Igor care s-a clasat  pe locul 2 în categoria -63 kg  juniori, Chiorescu Maxim  plasîndu-se pe locul 2 în categoria -63 kg seniori, Petrachii Filip a ocupat locul 3  în aceiași categorie cu Chiorescu Maxim.  Un  loc de frunte a obținut și sportivul  Grigoriu Nicolae care a ocupat locul 2 în categoria –58kg, iar Bubuioc Veronica a fost premiată cu locul 3 la categoria feminin  -62kg.     La această competiție sportivii au fost pregătiți de către antrenorul Filat Radu centură neagră III Dan. Mulțumim mult Lui Dumnezeu pentru oportunitatea pe care ne-a oferit-o de a împărtăși cu cei 300 de participanți  valorile frumoase pe care le-am căpătat studiind Cuvîntul Său. Împreună cu echipa Stolas Leukas am oferit participanților CD-uri cu mărturia sportivilor a căror viață a fost transformată prin Cuvîntul Lui Dumnezeu. Am distribuit Ziarul Liber ca și cei prezenți la acest campionat să cunoască adevărul și astfel să devină liberi. Mulțumim mult  Domnului Vasile Filat pentru învățăturile sănătoase din Cuvîntul Lui Dumnezeu pe care ni le-a transmis  ca noi să fim oameni integri și sportivi de calitate.

Centura neagră I Dan.

Astăzi atît pentru mine cît şi pentru ucenicii mei, a fost o zi importantă şi cu multe emoţii. Patru  din elevii pe care îi antrenez timp de 5 ani, au ajuns la nivelul de a primi centura neagră I Dan în Taekwond-do. Centura neagră pentru noi sportivii „Clubului Stolas Leukas”, semnifică biruinţa asupra puterii întunericului. Cuvântul biruinţă în viaţa noastră este un cuvînt cheie ce ne caracterizează ca şi sportivi, ca şi copii ai Lui Dumnezeu şi ca şi club. „Stolas Leukas” înseamna hanine albe, inspiraţia denumirii vine din unul din frumoasele versete din Sfînta Scriptură: Cei ce vor birui vor fi îmbrăcaţi astfel în haine albe Apocalipsa 3:5. Dorinţa mea ca şi antrenor, învăţător, prieten al lor este ca toţi  elevii mei să fie găsiţi de  Dumnezeu  biruitori şi să le dea în veşnicii  haina albă. Elevii care au avut onoarea de a se lega la brîu cu  centura neagră sunt: Filimon Igor, Aprodu Sandu, Chiorescu Maxim şi Dobrin Eduard. Ei nu sunt nuami elevii mei la antrenamente sunt si ucenicii mei care au preluat arta Taekwondoului şi  ei la rîndul lor învaţă alţi copii, tineri. Desemnea aceşti elevi sunt implicaţi şi in grupul de studiu biblic şi ei fiind adolescenţi au găsit plăcere în a studia Cuvîntul Lui Dumnezeu pentru a fi oameni integri cu valori sănătoase.

Concomitent au susţinut examen la centura neagră şi elevii lui Oleg Filat.

Împreună vrem să le mulţumim celor care la rîndul lor ma-u antrenat pe mine, Scumpului Învăţător Vasile Filat , care este şi preşedinte al Clubului nostru şi fratelui meu Sergiu care deasemenea a investit în viaţa mea de sportiv.Vrem să multumim deasemenea  şi comisiei de examinare care au fost obiectivi şi rabdători, Domnilor: Filat Vasile, Postu Ion, Bălan Sergiu, Matvei Oleg şi Sîrbu Vova.

Multumiri aducem şi părinţilor care au sustinut în tot acest timp pe aceşti sportivi minunati, au investit în ei timp, resurse financiare şi iau încurajat.

Multe Felicitări!

Tinerii din America în criză!

Chiar dacă este vorba de America care este ţara în care mulţi rîvnesc să ajungă, unde mulţi cred că e protejată de probleme, în care mulţi pot să îşi facă un viitor, această ţară nu este ocolită de probleme mari chiar în rîndul tinerilor şi a adolescenţilor. Cu cît ţara e mai mare cu atît mai multe probleme vor exista în rîndul oamenilor. Statisticile  prezintă o stare înspăimântătoare  a lucrurilor care se întîmplă în fiecare zi  în America:

  • 1.000 adolescente necăsătorite devin mame;
  • 1.106 adolescente avortează;
  • 4.219 tineri contractează o boală transmisibilă sexual;
  • 500 adolescenţi încep să consume droguri;
  • 1.000 adolescenţi încep să consume alcool;
  • 135.000  adolescenţi, tineri  vin la şcoală cu un pistol, cuţit sau un alt tip de armă;
  • 3.610 tineri sunt agresaţi, iar alţii 80 sunt violaţi;
  • 2.200 tineri renunţă la liceu;
  • 2.750 copii îşi văd părinţii despărţindu-se sau divorţînd;
  • 90 copii sunt luaţi de  lîngă  părinţilor lor şi sunt trimişi  într-o casă de copii;
  • 7 copii sub 17 ani sunt arestaţi pentru crimă;
  • 6 tineri se sinucid;

Mulţi dintre cele două zeci  şi opt de milioane de adolescenţi ai Americii  se confruntă  cu greutăţi şi situaţii de criză pe care majoritatea adulţilor le-ar găsi dificile de îndurat. Unul din 8 adolescenţi are un părinte alcoolic. Unul din cinci trăieşte în sărăcie.  Din cinci adolescenţi unul trăieşte numai cu un părinte. Problemele fregvente cu care se confruntă cel mai mult tinerii din America sunt: relaţii sexuale înainte de căsătorie, pornografia, abuzul sexual sau emoţional, avortul, divorţul părinţilor, alcoolismul, dependenţa de droguri,  sinuciderea şi singurătatea.

Tinereţea este o perioada foarte frumoasă în viaţa unui om, şi odată înaintînd în vîrstă cu mult dor îţi aduci aminte de anii adolescenţii, acum depinde dacă ai ce îţi aduce aminte, sigur dacă ai trăit în tot felul de murdării nici nu vrei să revină timpul înapoi şi nici nu încerci să îţi mai aduci aminte de anii  tinereţii. Este foarte important ca noi oamenii să ne trăim zilele pe care le avem în integritate, cu frică de Dumnezeu, să căutăm să facem timpul interesant şi frumos nu doar petrecîndul în mizeria păcatului şi a imoralităţii. Solomon care la rîndul lui a fost adolescent a fost tînăr, a căutat fericirea în  femei, bani, avuţii, înţelepciune  însă nu a găsit-o şi a ajuns la concluzia că totul este deşertăciune şi goană după vînt, acest Solomon vine cu un îndemn şi cu o învăţătură pentru tineri:

Eclesiastul 11:9

Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată.

Să fim înţelepţi în umblarea noastră pe acest pămînt, să fim atenţi la alegerile inimii şi a ochilor noştri  şi desigur să nu uităm că pentru orice alegere şi orice acţiune vom da socoteală.

Competiţie Taekwon-do la Căpriana!

Împreună cu elevii şi ucenicii mei am organizat o competie la Căpriana între elevii ucenicilor mei. Anul acesta Aprodu Sandu, Petrachii Filip şi Calmăş Vecesalav care sunt ucenicii mei, au deschis la rîndul lor grupe de Taekwon-do unde predau la copii antrenemente de TKD şi Studiu Biblic, astfel preluînd viziunea care mi-a fost transmisă şi mie de către Învăţătorii mei. Împreună am decis că ar fi bine ca aceşti elevi care au susţinut examenul la 10 cup, să poată participa şi la o competiţie aceasta fiind drept o motivare pentru ei. Împreună cu noi au mai participat şi elevii lui Tudor Rotaru, care conduce antrenamente în Horeşti, şi cîţivai elevi de ai mei din grupa pe care o conduc în Chişinău.

La începutul competiţie a fost un mesaj din Cuvîntul Lui Dumnezeu, transmis participanţilor ca fiind şi o încurajare şi o îmbărbătare pentru ei ca şi sportivi. Ne-am rugat cu toţii împreună ca Dumnezeu să ne poarte de grijă, să ne dea discernămînt nouă arbitrilor ca să judecăm corect şi ca sportivilor să le dea putere şi izbîndă, ei toţi aveau nevoie de încurajare, deoarece această copetiţie a fost prima lor experienţă şi toţi din ei erau plini de emoţii. La această competiţie au participat 40 de sportivi care foarte sîrguincioşi fregventează grupul în care se antrenează, iar  grupul lui Aprodu Sandu au venit chiar din Străşeni la Căpriana ca să participe la acestă competiţie.

Ca şi probe la această Competiţie au fost: Proba Tull.


O altă Probă a fost ruperea foii.

O altă probă a fost kiok-pa, sportivii trebuiau să sară la o anumită înălţime şi să rupă scîndura.

Toţi din sportivi sau clasat pe locuri de frunte, şi nimeni din ei nu au plecat  dezămăgiţi, fiecare dintre ei au plecat acasă cu o diplomă şi încîntaţi de experienţa pe care au primit-o la această competiţie.

Aici este grupul pe care îl conduc Calmăş Veceslav împreună cu Petrachii Filip.

Grupul de la  Străşeni-Roşcani condus de Aprodu Sandu:

O parte din grupul lui Tudor Rotaru care conduce antrenamente in Horeşti.

Mulţumim mult Lui Dumnezeu care ne-a ajutat să facem această competiţie, mulţumesc mult Învăţătorilor mei Vasile şi Sergiu Filat pentru tot ceia ce m-au învăţat pentru că de la ei am învăţat să conduc antrenamente să organizez competiţii.  Mulţumesc mult băieţilor  care mi-au fost un ajutor deosebit de important, ei au fost cei care au arbitrat, şi au stat alături de mine pînă la sfărşit : Filimon Igor, Petrachii Filip, Aprodu Sandu, Chiorescu Maxim, Rotaru Tudor şi Calmăş Veceslav.

Examen la Roşcani!

Săptămîna trecută am avut bucuria ca elevii mei sa susţină examen, însă astăzi am avut deosebita plăcere să merg în calitate de examinator cu alţi  doi colegi Sergiu Bălan şi Ion Cotorobai. Am mers şi am primit examen la unul din elevii mei Sandu Aprodu care anul acesta a deschis grup de Taekwon-do în satul său Roşcani. Au susţinut examenul 21 de copii care sunt originar din Roşcani, şi rezultatele au fost foarte fumoase.

Toţi din ei au susţinut examenul la primul compartiment din cele 10 nivele importante 10 cup- centura albă.

Sandu care este antrenorul acestui grup de copii, este un ucenic foarte devodat Lui Dumnezeu, e un băiat disciplinat, cu respect faţă de oamni şi frică de Dumnezeu. Sandu în curînd va susţine şi el la rîndul lui examen la centura Neagră- semnificaţia centurii negre este biruinţa asupra puterii întunericului. Întradevăr în viaţa lui Sandu a venit lumina datorită că la cunoscut pe Dumnezeu care ia schimbat viaţa, felul de vorbire, gîndire. Sandu deasemenea este diciplinat şi în studierea Sfintelor Scripturi, în fiecare Duminica eu şi cu soţia mea Lenuţa, predăm la noi acasă cursuri de studii Biblice, iar acum în prezent studiem manualul Căsătorii fără regrete, iar Sandu este activ şi mereu prezent la grupul de studiu.Vrem ca aceşti copii să  aibă niste valori sănătoase bazate pe Sfintele Scripturi, aşa cum am învăţat  noi de la învatatorii nostri.Fiecare dintre noi este un ucenic şi as vrea drag cititor să te întreb  de cîte ori ai mulţumit celor care te-au învăţat?

Seminar la Roşcani şi Căpriana.

Simbătă împreună cu elevii mei Petrachii Filip, Aprodu Sandu şi Calmăş Veceslav, am fost în localităţile în care conduc ei grupe de Taekwon-do pentru a face un semniar cu elevii lor. Am predat o lecţie cu privire la Pericolul Beţiei iar dupa studiu am făcut cu ei antrenament  pentru ai ajuta să înţeleagă mai bine materialul pe care îl au de însuşit  la prima treaptă a lor – centura albă.  Ma-m bucurat nespus de mult să văd ca atît grupa pe care o conduce Aprodu Sandu cît şi grupa lui Veceslav care conduce împreună cu Filip cunosc bine tehnica la 10 cup, sunt ascultători şi foarte disciplinaţi.

Imagine062Aici este grupa lui Aprodu Sandu.

Imagine060

Imagine078

Aici este grupa lui Veceslav Calmăş.

Ma-m bucurat foarte mult de atitudinea copiilor faţă de antrenamente, şi dorinţa lor.Le-a plăcut foatre mult lecţia cu privire la Pericolul Beţiei şi copii au înţeles că alcool aduce daune atît persoanei care consumă cît şi societăţii, şi fiecare din ei au spus că nu vor consuma alcool. Bravo băieţilor care coduc antrenamentele.

Autor: Radu Filat