Despre noi

Suntem Radu și Lenuța Filat.Împreună suntem membrii bisericii ”Bunavestire” din Chișinău (strada Malina Mică, vizavi de Spitalul Oncologic).
Despre Domnul Isus am aflat de la învațătorii noștri scumpi Vasile și Sergiu Filat.
Acești oameni nu numai că ne-au învățat Sfintele Scripturi, dar sau implicat foarte mult în viețile noastre și au contribuit cu ce au avut ei mai bun.
Întotdeauna au stat tari pentru a ne motiva, a ne încuraja, a ne fi exemple și de a ne da responsabilități ca noi să creștem maturi în gîndire și credință.
Împreună cu familiile lor sunt exemple pentru noi, avem foarte multe lucruri de învățat de la ei și ne bucură ca avem acest prilej.
Primindu-l pe Domnul Isus în inimile noastre am înțeles importanța implicării care aduce foarte mare împlinire, atât în relația cu Dumnezeu cît și în cadrul familiei.
Sunt antrenor de Taekwon-do în cadrul Federației Naționale clubul ”Stolas Leukas”, a cărui președinte este Vasile Filat.
Acest gen de sport a fost transmis de aceiași învățători care mi l-au făcut cunoscut pe Domnul Isus.
Taekwond-do este o cale prin care putem folosi vestirea Cuvântului Lui Dumnezeu care transformă vieți.
În prezent activez ca și antrenor, conduc grupe de adolescenți și copii cărora le predau artele Taekwondoului și cel mai important Sfintele Scripturi care oferă formarea unui caracter integru și cunoașterea Lui Dumnezeu.
Soția mea Lenuța este absolventa  UPS ”Ion Creangă”, facultatea ”Asistență Socială”.
Ea este implicată în cadrul bisericii ”Buna vestiere” și în echipa SCRIPTEHINFO care este o unealtă de a vesti Evanghelia prin intermediul compiuterului.
Împreună  cu Lenuța am deschis un grup de studiu biblic la noi acasa, grup cu care studiem cărți din Cuvântul Lui Dumenezeu.
Studiul are loc în fiecare Dumnică la ora 15-00, sector.Buicani,  studiul Luptă împreună cu Dumnezeu.
Deasemenea împreună cu alți lideri participăm la organizarea taberelor în care merg elevii.
În cadrul taberei, sportivii au posibilitatea ca timp de 8 zile să studieze cursuri cu subiecte foarte interesante din Cuvântul Lui Dumnezeu,participanții  au șansa ca să susțină examen la centură și nu în ultimul rînd un timp deosebit pentru odihnă.
Noi îi mulțumim mult Lui Dumenzeu că El este Cel care ne-a pus împreună pentru ai sluji zi de zi.

4 gânduri despre „Despre noi

  1. Ești juranlist creștin și vrei să înveți cum să proclami Evanghelia și să promovezi valorile Cuvântului lui Dumnezeu prin articolele care le scrii?
    Ești blogger creștin și vrei să înveți a scrie articole relevante care să-i conducă pe oameni pe calea credinței? Esti invitat la Sesiune pentru Jurnaliști și Bloggeri (22 noiembrie – 3 decembrie) care este foarte importanta pentru lucrarea pe care o facem impreuna. Esti invitat de catre Pastorul Vasile Filat.

    La aceasta sesiune vom studia si epistola I Corinteni.

    Va rugam de asemnea, sa ne scriti ce anume ati dori sa invatati la sesiunea aceasta mai mult. e-mail: adrian_blajinschi@stiricrestine.md

    Va rugam sa anuntati si pe altii care fac blogging, sau vor sa inceapa un blog, ca sa vina la aceasta sesiune.

  2. Domnul să fie cu voi şi să vă dea înţelepciune mai departe cum să învăţaţi pe aceşti copii şi tineri să urmeze calea lui Dumnezeu. Pentru mine şi voi sunteţi un exemplu şi mă bucur că Dumnezeu v-a pus împreună! Succese!

Lasă un comentariu