Nimeni nu este sărac dacă a avut sau are o mamă!

Oricît de semnificative pot fi figurile politice, militare, din domeniul educației sau fețele religioase publice, nici una nu se compară cu rolul pe care îl exercită o mamă în viața propriilor copii. Cuvintele mamei  nu pot fi uitate complet niciodată, chipul și privirea ei plină de dragoste nu se poate șterge din mintea unui copil, mîngîerele ei pline de căldură și iubire lasă o impresie neștearsă și amintirea prezenței ei ține o viață întreagă.
Dacă ați fost binecuvântați cu o mamă bună, care va dat sfaturi înțelepte, va învățat să faceți lucruri frumoase atunci veți culege beneficii tot restul zilelor, însă dacă mama voastră a neglijat nevoile voastre, din nefericire o mare parte din ce ați suferit rămîne în amintire. Bună sau rea, amprenta unei mame e permanentă. Abraham Lincoln spuena așa: „Nimeni nu este sărac dacă a avut o mamă”.  Mă declar o persoană bogată pentru că Dumnezeu m-a binecuvintat cu o mamă deosebită, care a știut să îmi explice si să mă ajute să înțeleg timpurile grele din viața familiei noastre. Poate nu a putut să ne asigure tot de ce aveam nevoie ca și copii, însă ne-a  oferit educație bazată pe valori sănătoase, dragoste, protecție, și multă grijă. Eram copil mic și îmi aduc aminte și acum cum mama mea scumpă, seară de seară se trezea din som noaptea ca să vină și să mă învelească ca să nu îmi fie frig. Sunt și eu acum mamă și obișnuiesc să fac la fel, să ma trezesc din somn și să îmi învelesc copilul, asta însemna pentru mine grijă și dragoste.  Dumnezeu în Cuvântul Său ne învață ca să ne cinstim părinții pentru că ei merită aceasta, iar fericirea noastră depinde și de felul în care ne respectăm părinții noștri. Deuteronomul 5:16 Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, cum ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău, ca să ai zile multe şi să fii fericit în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.

Cum îți respecți tu părinții?