ScripTehInfo în Lăpuşna!

Sîmbătă pe data de 23 Ianuarie, am mers în satul meu de baştină Lăpuşna pentru a preda cursul de coputere „Scripta” la copii din sat, acest curs face parte din programul de a şcolii SCRIPTEHINFO. Au venit 30 de copii pentru a benefiicia de predarea cursurilor, numărul lor a fost pentru mine o motivare şi o încurajare deoarece nu mă aşteptam să vină atîţea copii. Împreună cu mine au fost Filat Sergiu şi Radu Blendarencu care m-au ajutat cu transportarea şi instalarea echipamentului necesar. Noi eram pregătiţi cu 20 de coputere, însă pînă în final ne-am descurcat bine, copii au rămas motivaţi şi încîntaţi de cele învăţate.Am reuşit să le vorebesc despre regulile cu privrie la Scripta, acest program Scripta este unul din programele care oferă posibilitatea de a tapa cu toate 10 dejete într-un timp rapid şi o posibilitate de a învăţa şi din sfintele Scripturi, deoarece e bazat pe cartea Matei din Biblie. Copii au reuşit să treacă jumate din primul test deoarece toţi din ei erau cu vîrsta între 7-10 ani. Am repartizat în două grupe, toţi ei au venit îmi mulţumeau şi mi-au zis că abia aşteaptă următoarea sîmbătă ca să poată învăţa tot cursul Scripta.
Noi vrem să învăţătm pe copii de mici calea Domnului, atunci cînd vor creşete mari vor avea discernămînt ca să facă alegeri pe care să nu le regrete, vrem să investim în aceşti copii ca ei să îl cunoscă pe Dumnezeu şi să fie nişte fiinţe fericite.

Reclame

Un gând despre „ScripTehInfo în Lăpuşna!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s