Asistenţa Socială vine în sprijinul societăţii.

Fiind studentă la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, majoritatea prietenilor sau cunoscuţii mă întreabă la ce facultate  învăţ. Când le răspund că sunt la facultatea de Asistenţă Socială, mulţi dintre ei nu ştiu sau nu înţeleg activitatea acestui domeniu.
De aceia ma-m hotărât să vorbesc puţin despre activitate Asistenţei Sociale şi scopul ei.
Asistenţa Socială este un sistem complex de instituţii sociale, programe şi măsuri întreprinse de către specialiştii în domeniu, şi adresate celor care temporar din diferite motive sunt aflate în dificultate. Un alt obiectiv al AS este că este o activitate profesională de sprijinire a indivizilor, grupurilor sau comunităţilor, în restaurarea capacităţilor proprii de funcţionare socială şi crearea condiţiilor sociale. Deasemenea Asistenţa Socială este definită drept ştiinţa aplicată de sprijinire a indivizilor pentru a realiza o funcţionare eficientă la nivel psiho-social.
Obiectivul fundamental al activităţii Asistenţii Sociale este:
De ai sprijini pe cei aflaţi în dificultate să obţină condiţii necesare unei vieţi decente, ajutându-i să-şi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru o mai pronunţată funcţionare socială.
Persoanele chee sau beneficiarii Asistenţii Sociale sunt:
– persoanele dependente de alcool, drog;
– persoane de vîrsta a III, sau bătrânii;
– persoane infectate cu Virusul HIV/SIDA;
– persoane care sunt supuse violenţei domestice;
– persoane cu handicap fie fizic sau psihic;
– copii abandonaţi, orfani;
– persoanele deţinute;
– şomerii persoane care pentru o perioadă de timp nu au un loc de muncă din diferite motive;
– persoane care au suferit în urma calamnităţilor naturale;
– persoane traficate;
– delicvenţii minori;
Aş putea continua lista fără să mă opresc, pentru că întradevăr în cadrul societăţii avem grupuri de oameni care sunt în dificultate şi au nevoie de sprijin şi ajutor pentru că societatea în care trăim nu este perfectă.
Poate mulţi dintre dvs, când ve-ţi citi ve-ţi spune: Păi profesia asta se ocupa cu cele mai neînsemnate persoane?
Da, cu cele mai neînsemnate, cu cele mai vulnerabile social.
Aceste persoane au nevoie de sprijin, de reabilitatere, de implicare îm societate de cursuri pentru reprofesionalizare.
Tu care judeci aceste persoane poţi ajunge şi tu din diferite motive în situaţia lor.
Eu cunosc pe cineva care este cel mai bun specialist în Asistenţa Socială, s-a ocupat cu tot felul de categorii de oameni s-a implicat în vieţile lor, e-a vindecat, e-a integrat în societate şi nu ea păsat de faptul că lucrează cu astfel de oameni deprivaţi social.
Ştii cine este acest specialist?
Este Domnul Isus, El este Fiul Lui Dumnezeu care a venit pe acest pământ şi activitatea Sa a fost una nespus de fructuoasă.
El a vindecat pe cei orbi, şchiopi persoane cu diferite dezabilităţi.
A legat rănile celor răniţi, a consiliat pe cei cu probleme de ordin psihologic şi spiritual.
Dar cel mai deosebit act al Sau este că a oferit iertarea păcatelor noastre prin curcificarea Sa.
Fiecare din noi s-a născut păcătos, în fiecare dintre noi există păcat, noi toţi în faţa Lui Dumnezeu suntem fiinţe vulnerabile cu privire la păcat.
Dar Domnul Isus este Cel mai priceput specialist în a-ţi ierta păcatul tău, a te vindeca de patimi care te duc în păcat, El este Cel care poate să-ţi ofere o viaţă nouă, o inimă nouă ca tu să fii curat spiritual şi să te poţi implica acolo unde eşti.
Ştii ce ai de făcut?
Este să apelezi prin rugăciune, ca să-ţi ierte păcatul tău, iar El te va ierta dacă tu vei veni cu sinceritate şi nu vei mai face ceia ce te-a dus în păcat.
Nu contează ce profesie ai, contează să fii un bun specialist în profesia ta şi să fii util societăţii.

Reclame

Un gând despre „Asistenţa Socială vine în sprijinul societăţii.

  1. Domnul să te binecucînteze să continui studiile şi să fii utile acestor grupuri de oameni, că pînă la urmă de ce avem o profesie ? Ca să fim utili oamenilor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s